Sărbătoarea Sfântului Ilie a fost prilej de bucurie pentru locuitorii comunei sucevene Voitinel, care au petrecut o zi memorabilă la strânsura organizată de Primărie, pe Dealul Leahului.
La fel ca odinioară, pe deal s-a dansat, lumea s-a reîntâlnit și a depănat amintiri, iar grijile cotidiene au trecut pe loc secundar.
E drept că și programul artistic propus de către organizatori a reușit să fie pe placul tuturor celor prezenți și asta pentru că a promovat talentele locale, ansambluri folclorice și a adunat și artiști extrem de iubiți.
Primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, a apreciat prezența numeroasă a locuitorilor la acest eveniment, menționând că s-a creat un arc peste timp ca atunci când se juca pe Dealul Leahului.
„Vă mulțumesc din suflet că astăzi, chiar dacă este această căldură puternică, v-ați sacrificat și ați venit să facem un joc, aici, la Voitinel, cum era dintotdeauna, pe Dealul Leahului, Strânsura de la Voitinel. Haideți să ne distrăm astăzi alături de acești minunați artiști. Vă mulțumesc tuturor și vă spun «La mulți ani» tuturor celor care poartă numele Ilie. Mulțumesc tuturor, distracție plăcută și cu drag vă aștept la Voitinel”, a transmis primarul Maria Pleșca.
Încă o dată, artiștii Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Paul Ananie și Oana Tomoiagă au reușit să creeze o atmosferă de zile mari, aceștia fiind aplaudați și apreciați de toți participanții.
„Sunt tare bucuros să mă aflu astăzi, alături de colegii mei dragi, la Voitinel și pentru asta îi mulțumesc doamnei primar! Îi mulțumesc pentru că a înlesnit reîntâlnirea cu dumneavoastră. Vă mulțumim pentru dragostea cu care ne-ați primit”, a spus artistul Alexandru Brădățan la finalul spectacolului.
„Strânsura de la Voitinel” este un eveniment ce are rădăcini vechi în tradiția locală, de la an la an acesta cunoscând o vizibilă evoluție.