Studenți de la șapte universități din țară contribuie la debirocratizarea României în cadrul ediției a doua a competiției studențești „România fără dosar”

Hackathonul studențesc „România fără dosar” a dat startul ediției a doua, care se desfășoară în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2022. În cadrul evenimentului, 10 echipe de studenți, reprezentând 10 facultăți de la șapte universități din întreaga țară, lucrează alături de 10 mentori-deputați pentru crearea unor campanii de comunicare care să contribuie la încurajarea plăților electronice în toate categoriile sociale ale populației sau care să încurajeze instituțiile publice să se integreze cu platforma ghiseul.ro.

Specializarea Media Digitală din cadrul Facultății de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a calificat în faza finală a competiţiei cu două echipe: Digi USV (Alexandru Neamţu, Ecaterina Morăraş şi Emilia Vîntuleac) şi Media USV (Daniela Căpusneac, Ioana Neamțu, Florina-Alina Pușcașu și Daniela Burac). Asist.univ.dr. Iulia Sîrghi-Covalciuc de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării va face parte din juriul competiției.

Organizată de Universitatea din București și Camera Deputaților, competiția are drept scop accelerarea procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative și aduce împreună mediul academic, actori politici și membri ai societății civile. Importanța unor astfel de demersuri a fost recunoscută și de ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, mentor în cadrul competiției la prima ediție. Acesta a susținut o sesiune online de debriefing cu studenții selectați pentru etapa finală și le-a explicat acestora așteptările echipei sale de la campaniile pe care le vor livra în săptămâna de lucru. Pe parcursul competiției, studenții au mai beneficiat de un workshop online cu Tudor Turcu, responsabil de comunicare în Autoritatea pentru Digitalizarea României, și de un training de Design Thinking oferit de Ascendis. Cele 10 echipe vor prezenta proiectele finale în fața juriului, la Parlamentul României, miercuri, 9 noiembrie începând cu ora 12.00. 

„Am inițiat această competiție cu gândul că tinerii din România au nevoie să conștientizeze cât de important este rolul lor în societate, cât de multe pot schimba, cât de mult pot ajuta dacă aleg să se implice. Noi le dăm șansa să se implice la un nivel la care n-au mai putut până acum, prin contact direct cu autoritățile și impact real în societate. Și ne bucurăm că, la doar a doua ediție, am putut deschide competiția și s-au înscris studenți de la șapte universități din țară, pentru că schimbarea trebuie să se petreacă simultan în spații cât mai vaste pentru a fi resimțită la nivelul societății”, a declarat Anamaria Nicola, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) și organizator al competiției. 

Cei 10 deputați care vor lucra ca mentori ai echipelor studențești sunt:  Florin-Alexandru Alexe (PNL), Viorel Băltărețu (USR), Diana-Anda Buzoianu (USR), Ana-Maria Cătăuță (PSD), Andi-Lucian Cristea (PSD), Maria-Gabriela Horga (PNL), Bogdan-Gruia Ivan (PSD), Miklos Zoltan (UDMR), Ana-Loredana Predescu (PSD) și George-Cristian Tuță (PNL). 

„Digitalizarea României este una dintre cele mai pregnante nevoi pe care le avem la nivel societății și mă bucur că putem contribui la acest proces și prin astfel de proiecte. E o bucurie că am atâția colegi deputați care înțeleg cât de importantă este colaborarea cu societatea civilă, cu mediul academic și mai ales cu tinerii care pot aduce idei proaspete și o energie fantastică pentru a produce schimbare”, a declarat chestorul Camerei Deputaților, deputatul George Tuță, co-organizator al competiției

Din juriul competiției fac parte reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile și experți în domeniu: prof. univ. Camelia Cmeciu (FJSC), Alice Iacobescu (jurnalist), Iulia Sîrghi-Covalciuc (coordonator al postului de radio al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava), conf. univ. Alexandra Iancu (FSPUB), conf. univ. dr. Claudiu Tufiș (FSPUB), asist. univ. Bogdan Oprea (FJSC), Alin Panc (actor), Radu Puchiu (expert Aspen Institute), Mihai Rădulescu (jurnalist TVR), Cristian Șuțu (jurnalist Digi24) și Dragoș-Cristian Vlad (director Autoritatea pentru Digitalizarea României). 

Dintre cele 27 de înscrieri în prima etapă, au fost selectate pentru etapa finală următoarele 10 echipe: 

  • AD ASTRA
    Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca)
  • #ARIA
    Facultatea de Științe Politice (Universitatea din București);
    Facultatea de Științe Politice (SNSPA);
    Facultatea de Drept și Științe Administrative (Universitatea Valahia Târgoviște)
  • Digi USV
    Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava)
  • FDS – Fără Dosar cu Șină
    Facultatea de Științe Politice (Universitatea din București);
    Facultatea de Administratie si Management Public (Academia de Studii Economice din București)
  • Four of A Kind
    Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București)
  • Media USV
    Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava)
  • OMMA
    Facultatea de Științe Politice (Universitatea din București)
  • PRea digitali
    Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării ( Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca)
  • STBv
    Facultatea de Sociologie și Comunicare (Universitatea Transilvania din Brașov)
  • Venus
    Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA)