Subsecretarul de stat din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, suceveanul Adrian Bidu, a fost distins cu Ordinul Mușatinii al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Distincția i-a fost acordată de IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la împlinirea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod.
„Noi, Calinic, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, investit fiind de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu responsabilitatea apostolic-episcopală în ținutul Sucevei, conferim cu părintească dragoste Ordinul Mușatinii domnului Adrian Bidu ca celui care se străduiește în slujirea semenilor în demnitatea de secretar de stat urmând domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”, a spus IPS Calinic.
Reamintim că duminică, 6 noiembrie 2022, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către șase ierarhi ai Bisericii, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Întâlnirea în rugăciune a fost prilejuită de împlinirea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod.