Suceava: După 20 de ani, „Noaptea muzeelor în România” se transformă, anul acesta, în „Noaptea în muzeele din România

indicatul Museum al salariaților Muzeului Național al Bucovinei, asociat în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media CulturMedia, se alătură acțiunilor de protest declanșate în muzeele din România. Având în vedere aceste considerente, în ziua de 18 mai, atunci când de 20 de ani se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor și se organizează manifestarea „Noaptea Muzeelor în România”, organizăm acțiunea sindicală „Noapte în muzeele din România”.

Apreciem promptitudinea conducerii muzeului de a decide să nu organizeze „Noaptea Muzeelor”, această hotărâre venind după ce marți, 14 mai, Sindicatul Museum a informat în scris conducerea instituției cu privire la hotărârea luată în unanimitate de membrii sindicatului de a nu participa la acțiunile legate de evenimentul sus-amintit.

Nu a fost deloc ușor să luăm această decizie, cu atât mai mult cu cât Muzeul Național al Bucovinei – cea mai importantă instituție de cultură din județul Suceava – a avut porțile deschise în permanență în perioada postdecembristă pentru publicul vizitator, dar tratamentul umilitor și discriminatoriu la care suntem supuși nu ne oferă alternative. Promisiunile Ministerului Culturii și ale Guvernului nu au fost până acum decât vorbe deșarte aruncate cu nepăsare specialiștilor care și-au dăruit viețile și carierele muzeelor și publicului vizitator.

Cultura a fost în permanență Cenușăreasa bugetului României. Muzeele au fost în permanență Cenușăreasa culturii din România. Orice corecție salarială cu „plus” la capitolul muzee din România este insesizabilă la capitolul cheltuieli bugetare, dar tocmai pentru că suntem insignifianți ca număr în marea familie a bugetarilor nu contăm în ecuația politică.

Subfinanțarea muzeelor are și va avea efecte care vor fi greu de remediat în timp, începând de la plecarea specialiștilor din muzee, deprofesionalizarea serviciilor din domeniu, degradarea patrimoniului cultural, promovarea în spațiul public al unor non valori culturale ș.a.m.d.

Așadar, pe 18 mai, de ”Noaptea Muzeelor”, îi rugăm pe toți vizitatorii care ne-au trecut măcar o dată pragul – și nu sunt deloc puțini – să ne susțină în demersurile noastre și să fie, simbolic de această dată, alături de noi, înțelegând necesitatea organizării acțiunii de protest, ”Noaptea în muzeele din România”.

 

Consiliul Sindicatului Museum