Duminică, 30 iulie, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Jocul pe toloacă” din localitatea Pârteștii de Sus, comuna Cacica. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, și Primăria Cacica va începe de la ora 14:00.
Potrivit organizatorilor, ediția 2023 a „Jocului pe toloacă” se va desfășura pe imașul Rodinii, iar la horă vor lua parte gospodari din mai multe vetre folclorice. Între invitați vor fi gospodari din Șieuț, județul Bistrița-Năsăud, Vicovu de Sus, Poieni Solca, Vama, Fundu Moldovei, Pojorâta, Cajvana, Comănești, Pârteștii de Sus, Mănăstirea Humorului, Botoșana, Iaslovăț, Mălini și Dolhești, precum și fanfarele „Stamate” și „Glas de Bucovina”.