Surprize la început de an școlar pentru cei aroximativ 1000 de elevi de la Voitinel. Maria Pleșca: „Școala Gimnazială este la standarde europene”

Cei aproximativ 1000 de elevi ai Școlii Gimnaziale Voitinel încep noul an școlar într-o clădire modernizată și dotată la standarde europene, care nu mai seamănă deloc cu cea pe care au lăsat-o la începutul vacanței de vară.

Chiar dacă Școala Gimnazială Voitinel a mai fost modernizată, primărița Maria Pleșca nu ratează nicio axă de finanțare în acest domeniu și asta pentru că a înțeles cât de importantă este educația. Astfel că, unitatea de învățământ a beneficiat de un amplu proiect de eficientizare energetică.

Primărița Maria Pleșca a spus că valoarea acestei investiții se ridică la peste 3 milioane de lei, bani atrași prin Agenția Fondului pentru Mediu. 

„S-au făcut lucrări de calitate și într-un timp scurt, iar pentru asta vreau să-i mulțumesc constructorului. Copiii beneficiază acum de condiții mult mai bune, iar asta nu poate decât să mă bucure. Toată clădirea a fost modernizată,  la interior fiind schimbate plafoanele și parchetul, dar și instalațiile sanitare și electrice. Noutatea acestei modernizări este dată de faptul că au fost montate și pompe de căldură. Fațada clădirii a fost și ea modernizată, iar Școala de la Voitinel este astăzi cel puțin la fel, dacă nu mai modernă decât unitățile de învățământ din orașe”, a declarat primărița comunei Voitinel, Maria Pleșca.

Și pentru că mobilierul și dotările tehnice ale școlii trebuiau să țină pasul cu lucrările de modernizare, Maria Pleșca a făcut și un proiect de dotare a unității școlare, care a fost și implementat. Astfel, cu fonduri europene, atrase de Primărie prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Școala Gimnazială Voitinel a fost dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, iar cea mai mare mulțumire a Mariei Pleșca este că elevii din comună încep noul an școlar într-o școală modernizată și dotată la standarde europene.

„O altă veste bună este faptul că am fost selectați să construim o școală verde la Voitinel, ceea ce înseamnă că elevii nu vor mai trebui să învețe în două schimburi. Practic, vom construi un corp nou ce va găzdui 12 săli de clasă. Deja am semnat și contractul de finanțare în valoare de 12.872.028 lei, iar acum urmăm toate procedurile legale pentru a putea începe lucrările”, a conchis primărița comunei Voitinel, Maria Pleșca.