Surse: Percheziții la Garda Forestieră Suceava și la mai multe persoane fizice

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite de funcționari publici cu atribuții de control pe linia respectării legislației privind proveniența, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase, comise  în cursul anului 2024. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre Garda Forestieră Suceava.

În cursul zilei de 29 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza județului Suceava, reprezentând o instituție publică și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis procurorii DNA.

Fotografia are caracter ilustrativ.