Suspectul în cazul dublei crime de la Bran a lăsat un bilet în care explică de ce i-a omorât pe cei doi soți. Ce scria în el

Bărbatul suspectat că ar fi comis dubla crimă din localitatea Şimon, comuna Bran, a invocat într-un bilet care a fost găsit în locuinţa sa faptul că victimele i-ar fi făcut „vrăjitorii”, a declarat miercuri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, potrivit digi24.

El a precizat că respectivul bilet pare mai degrabă „un document de justificare a faptelor decât un bilet de adio”, făcând referire şi la faptul că bărbatul, care a fost arestat marţi în acest dosar, ar fi refolosit o hârtie care, anterior, a avut un alt scop. „Este un înscris faţă verso, cu elemente imprimate înainte, cât şi unele însemnări olografe, cu pixul. (…) Sunt (în acest bilet – n.r.) indicii că starea bărbatului nu ar fi fost cea firească – face referiri la divinitate în mai multe rânduri, se referă la mama lui decedată şi la faptul că aceasta a ajuns în Rai, în timp ce el va ajunge în altă parte. De asemenea, el invocă vrăjitorii, în sensul că acestea i-ar fi fost făcute de persoanele omorâte (…) La ce elemente cuprinde, pare mai degrabă un document de justificare decât unul de adio”, a declarat procurorul Adrian Radu, potrivit agenției Agerpres. Conform acestuia, în prezent, ancheta procurorului de caz se concentrează pe stabilirea cu certitudine dacă bărbatul reţinut este autorul crimei şi dacă este singurul făptuitor, în acest sens fiind cerută inclusiv o analiză ADN, pentru a se compara probele găsite la locul crimei şi cele din casa suspectului.

„Nu există indicii în acest sens (că ar mai fi fost un făptuitor – n.r.), însă nu putem exclude în această fază o astfel de ipoteză. Noi încercăm să răspundem la toate întrebările pe care un om normal, societatea le are în acest moment legat de această crimă”, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Totodată, în perioada imediat următoare, anchetatorii ar urma să lămurească şi dacă bărbatul suspectat de această crimă a avut discernământ, în acest sens fiind aşteptată o concluzie din partea specialiştilor.

Potrivit prim-procurorului Adrian Radu, dacă se va dovedi că nu a avut discernământ, potrivit legii penale, există o serie de măsuri – de internare obligatorie sau tratament medical – la care instanţa îl poate obliga. „Dar cred că este prematur să discutăm în acest moment despre acest lucru”, a menţionat procurorul.

De asemenea, potrivit acestuia, Ceea ce s-a stabilit cu certitudine este faptul că femeia omorâtă nu era însărcinată, ipoteză vehiculată în spaţiul public. Doi soţi, în vârstă de 38 şi respectiv 32 de ani, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţa, de o rudă în locuinţa lor. În aceeaşi zi, în legătură cu crima a fost reţinut un suspect, un văr de-al bărbatului omorât, vecin, între cei doi existând, anterior, dispute legate de un teren. Marţi, pe numele suspectului, acuzat de violare de domiciliu şi omor calificat, Tribunalul Braşov a emis mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, scrie psnews.ro.