Primul weekend al lunii septembrie a adus în comuna suceveană Crucea invitați de seamă, care, împreună cu localnicii și turiștii din zonă, au sărbătorit ziua localității. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local, prin primarul Dorin Rusu, a adus în fața publicului artiști îndrăgiți de întreaga comunitate locală.
În debutul Zilei comunei Crucea, primarul Dorin Rusu a premiat familia din localitate care anul acesta împlinește 50 de ani de căsnicie, în semn de recunoștință și respect pentru exemplul pe care cei doi soți îl oferă tuturor.
Anul acesta, alături de edilul de la Crucea au fost și primarii Dănuț Candrea de la Dorna Candrenilor, Alexandru Hurjui de la Broșteni, Andrei Mazăre de la Dorna Arini, Viluț Mezdrea de la Poiana Stampei, Viorel Maxim de la Iacobeni și Vasile Cozan de la Panaci, precum și reprezentanții PSD Vatra Dornei Gică Apetrii, Cezar Ioja și Adrian-Radu Rey.
Primarul Dorin Rusu le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că au dat curs invitației sale, subliniind importanța bunei colaborări dintre comunitatea din comuna Crucea și comunitățile comunelor vecine.
„Astăzi, 1 septembrie, organizăm a 12 ediție a Zilei Comunei, avem o vreme extraordinar de frumoasă, cu oameni frumoși, o atmosferă frumoasă, cu un program frumos și încercăm și noi o dată pe an, ca și celelalte localități, să avem o zi a noastră, o zi a comunității, unde suntem mândri că avem alături de noi atât cetățenii din comunele vecine, cât și colegii primari din tot Bazinul Dornelor. Prezența acestor din urmă m-a surprins foarte plăcut și le mulțumesc pentru susținere. Mulțumesc tuturor cetățenilor din comună că m-au susținut și mă susțin permanent în ceea ce încerc să fac bine pentru comunitate și sperăm că până diseară lumea o să se distreze, o să se simtă bine, pentru că vin și cei din Broșteni, și cei din Arini, din Panaci și Șaru Dornei, din toate zonele limitrofe comunei, ca să se întâlnească, să petreacă o zi frumoasă și minunată”, a declarat primarul Dorin Rusu în debutul evenimentului.
După deschiderea oficială, pe scena de la Crucea au urcat rând pe rând artiști la început de drum, dar și artiști consacrați, printre care Cristian Pomohaci, DYA, Laura Haidău, Marius Zgâianu, Doina și Ciprian Petroaie, Elisa Hechelciuc, Enigma Buzău și Alexandru Recolciuc.
De altfel, un alt moment demn de menționat a fost cel în care s-a desfășurat concursul de tras funia, competiție la care au luat parte cei mai puternici cetățeni ai comunei.
Ziua comunei Crucea s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii.