Luni, 1 mai, echipajul de poliție din cadrul Poliției Orașului Liteni, planificat de serviciu, desfășurau activități specifice de serviciu, pe linie rutieră.
În jurul orele 21:50, pe raza oraşului Liteni, satul Rotunda, pe DC neclasificat denumit popular „Recea”, au observat deplasându-se pe drumul comunal venind din direcţia barieră CFR Cioroi – Liteni, către satul Rotunda, un autovehicul care avea o deplasare sinuoasă.
Astfel, s-a procedat la urmărirea acestui autovehicul, au fost efectuate semnale regulamentare de oprire, dar acesta a virat la dreapta pe un drum de câmp. Când au ajuns la acea intersecţie, polițiștii au observat autovehiculul oprit pe partea stângă, în şanţ.
Procedând la identificarea şoferului, acesta a precizat că se numeşte Petru V. și este în vârstă de 27 ani, din oraşul Liteni, sat Rotunda. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcotest din dotarea Poliţiei Oraşului Liteni și a rezultat o alcoolemie de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a declarat verbal faptul că nu deţine permis de conducere. Fiind verificat în bazele de date ale Poliţiei Române, a rezultat faptul că tânărul are dreptul de a conduce „cu restricţii-reţinut”.
Având în vedere cele constatate, Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde în prezenţa medicului de gardă, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemie.
Față de cele constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.