Un tânăr de 18 ani, a rămas fără permis de conducere după doar o lună de la dobândirea acestuia și a fost sancționat contravențional după ce nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, fiind necesară și utilizarea dispozitivului de oprire forțată tip spike pentru oprirea vehiculului condus de către acesta.
Deși polițiștii au atras atenția cu privire la riscurile și consecințele în plan juridic dar și personal asociate încălcării legislației rutiere prin neoprirea la semnalul regulamentar, în continuare se înregistrează situații în care șoferii aleg să își pună viața în pericol și, mai mult, să pună în perocol și viața și siguranța rutieră a celorlalți participanți la trafic.
Și în cursul serii precedente, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost nevoiți să gestioneze o astfel de situație, acționând prin măsuri graduale și folosind eficient și în siguranță mijloacele din dotare.
La data de 12.03.2024, în jurul orei 2115, polițiștii din cadrul unui echipaj din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, aflându-se în serviciu de patrulare pe raza localității Falcău, comuna Brodina, au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce circula pe DJ 209 G, din direcția comuna Brodina către comuna Straja.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea în viteză, spre comuna Straja, neoprind la semnalul efectuat de către polițiști, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase.
Pe parcursul urmăririi polițiștii au efectuat prin sistemul acustic al autospecialei somațiile legale de oprire, averizând totodată șoferul cu iminenta folosire a mijloacelor din dotar, inclusiv a armamentului.
În momentul în care polițiștii au redus din ecartul dintre autospeciala de poliție și autoturismul urmărit, au observat pe luneta vehiculului aplicat semnul care indica prezența unui șofer începător.
În aceste condiții, suspicionând că la volan s-ar putea afla un tânăr fără experiență și posibil chiar pasageri minori, neoprirea putându-se datora și stării de panică sau unui act de teribilism, polițiștii au luat decizia de a nu utiliza armamentul evaluând în mod obiectiv riscurile asociate.
Polițiștii au solicitat prin stație sprijin prin prezența unei echipaj suplimentar din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, care se afla la acel moment în serviciul de patrulare pe raza localității Straja, comuna Straja.
Polițiștii solicitați în sprijin au urmat coordonatele indicate, poziționându-se în cadrul unui nou filtru rutier, efectuând un nou semnal regulamentar de oprire, însă întrucât șoferul nu s-a conformat, a fost imediat folosit dispozitivul baraj rutier extensibil cu țepi (SPIKE).
Conducătorul auto a încercat să vireze dreapta pentru a evita dispozitivul, dar cu toate acestea au fost perforate anvelopele din spate, reușindu-se imobilizarea vehivculului.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 18 de ani, din comuna Straja, posesor de permis de conducere de doar o lună de zile. Acesta era singur în autoturism.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind negativ, de asemenea fiind testat și cu aparatul pentru detectarea substențelor interzise, rezultatul fiind negativ.
S-a efectuat verificarea autoturismului inclusiv în bazele de date, ocazie cu care nu au fost constatate alte abateri contravenționale.
Tânărul a fost sancționat contravențional conform art. 31 lit.a din OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 825 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Deși mesajul de fermitate în aplicarea legii este unul cât se poate de clar și obiectiv, în continuare șoferi iresponsabili încalcă legea și pun în pericol viața proprie, dar și a altor persoane prin gesturi ce nu respectă măcar o proporționalitate logică între gravitatea abaterii rutiere, urmările în plan juridic și potențialele consecințe tragice.
Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.
Urmărirea vehiculului care nu oprește la semnalul polițistului generează riscuri suplimentare pe fondul dezvoltării unor viteze superioare de deplasare, presiune psihică suplimentară în condiții asociate de multe ori și consumului de alcool sau substențe interzise de către șoferi.
Polițiștii reinterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!