Taraful Florin Mucea, alături de artiștii bucovineni Angelica Flutur și Alexandru Brădățan, au fost prezenți sâmbătă, 8 februarie, în mijlocul românilor din Lisabona, cărora le-au cântat și le-au adus, pentru câteva ore, de o „fărâmă de ACASĂ”.
Organizat de Nuța Isopescu, bucovineancă din Bilca stabilită împreună cu soțul pe meleaguri portugheze, Balul Românilor din Portugalia a adunat laolaltă aproximativ 300 de români stabiliți în această țară, însă și câteva familii venite de la 800 kilometri, din Spania.
Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, DJ Sebi și Taraful Florin Mucea au fost invitații speciali ai serii care, prin cântecele lor, i-au bucurat pe toți cei prezenți.
„Au fost alături de noi din partea comunității locale și Alex Iurescu , Mihai Dorica Morosanu si Raluca Buzila care au interpretat un program muzical foarte frumos”, a spus Florin Mucea.
Evenimentul a fost deschis de Alexandru Brădăţan cu melodia „Cântă cucu-n Bucovina”, continuând cu o „Bătrânească” tradițională interpretată de iubita interpretă bucovineană Angelica Flutur. Dj Sebi din Oradea a fost, de asemenea, foarte bine primit cu melodiile lui etno de străinătate.
De altfel, Vasile Mucea jr. a încălzit atmosfera cu câteva Bătute și Rusasca de la Bilca, românii jucând de la prima până la ultima melodie, cu gândul la meleagurile natale.
Trebuie spus că, pe lângă muzica de calitate, organizatorii au pus la dispoziția celor prezenți și bucate alese, făcând astfel ca evenimentul să fie unul cu adevărat reușit.
„Cineva de la masă a venit și ne-a spus «Balul ăsta e istorie! Așa ceva n-a mai fost în Portugalia, la românii noștri». Astfel că ne bucurăm că am putut să le ducem o bucățică de țară”, a spus Florin Mucea.
Balul Românilor din Portugalia a fost nu doar o sărbătoare a muzicii și a culturii românești, ci și un prilej de solidaritate și unitate între românii din Diaspora.