În perioada 25 februarie – 5 martie 2023, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Shopping City Suceava, organizează TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI, Târg de meșteri populari, manifestare ce se va desfășura în vederea promovării şi valorificării mărțișoarelor tradiționale, dar și pentru a stimula meșterii populari în confecționarea și valorificarea obiectelor meșteșugărești artistice, specifice zonelor etnografice din care provin.
Mărțișorul este simbolul substanței eterne, obicei și manifestare legată de Baba Dochia, un străvechi scenariu de înnoire simbolică a timpului în prag de primăvară. Cândva, Mărțișorul era legat de moartea și renașterea simbolică a acestei zeități feminine (Baba Dochia), zeitate autohtonă, dar apare și în ipostaza de denumire a lunii Martie, lună a începutului anului agrar. Dar, Mărțișorul este și un obiect de podoabă care semnifică funia anului, ce adună (însumează) cele 365 de zile, iar conform tradiției populare, acesta ar fi fost tors de Baba Dochia. Este un simbol al expresiei universale, reprezentat de cele două fire împletite și colorate bicrom, alb-roșu, opoziția cromatică sugerând contrastul timpului calendaristic sau a altor aspecte: zi-noapte, vară-iarnă, frig-căldură, lumină-întuneric, bine-rău.
Binecunoscutul mărţişor este întâlnit de secole nu doar în România, ci şi în Serbia, Macedonia, Republica Moldova şi în Bulgaria.
În anul 2017, Mărţişorul, a fost înscris de UNESCO, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, ca element de patrimoniu cultural imaterial.