Termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a Palatului Administrativ a fost prelungit. Flutur: „S-au găsit multe nereguli care puteau oricând să pună viața oamenilor în pericol”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat vineri, 11 august, lucrările de consolidare, reabilitare, restaurare și dotare a Palatului Administrativ din Suceava. Șeful administrației județene a fost însoțit de reprezentantul constructorului, care i-a prezentat stadiul lucrărilor, dar și neregulile găsite.

Gheorghe Flutur a declarat că termenul de execuție a lucărilor, care inițial a fost sfârșitul anului 2024, a fost prelungit până pe 22 august 2025.

Suprafața la sol a Palatului Administrativ este de aproximativ 1700 de metri pătrați, însă suprafața desfășurată este de aproximativ 6800 de metri pătrați.

„Sunt câteva intervenții majore în ceea ce înseamnă infrastructura clădirii, respectiv cele pentru desfacere, iar aici sunt foarte mulți metri pătrați neconformi: 370 mp. Apoi avem consolidări de fundații, unde s-au băgat peste 20 de tone de oțel beton, pe coloane întregi care pleacă de la demisol. Sunt ziduri neconforme, de 12,5 cm, care vor fi dublate la 25 de cm. Sunt zone cu bolți din cărămidă care se sprijină doar pe niște platbanduri din fier și atâta tot. Acolo trebuie turnată placă de 7 cm ce va fi prinsă în fierbeton. Sunt boiandruci din lemn care trebuie înlocuiți pentru că susțin pereți întregi. Sunt pereți în care s-a tăiat, în ‘68, pentru a pune calorifere sub geam și s-a slăbit rezistența întregului zid. Lucrurile acestea trebuie remediate”, a explicat Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a adăugat că acoperișul trebuie consolidat cu schelet din metal, iar învelitoarea trebuie să fie realizată din țiglă metalică, rezistentă la foc.

„Pe fațada clădirii nu veți mai vedea acele cutii de aer condiționat, întrucât acesta va fi distribuit centralizat, printr-un sistem modern. Vorbim de un monument istoric. După cum au spus și specialiștii, clădiria era catagorisită în clasa a III-a, dar, după ce s-a intervenit, se vede clar că erau anumite zone cu risc seismic foarte ridicat. La etajul al doilea erau bolți crăpate longitudinal, care puteau să pună în pericol viața celor din clădire, mai ales că sub ele erau tavane false și era mai greu de depistat”, a mai spus Flutur.

El a adăugat că: „E bine că se intervine profesionist, cu o firmă specializată în domeniu și sper să iasă o treabă bună, pentru o perioadă mare de timp”.

Trebuie precizat că acest proiect este realizat de Compania Națională de Investiții, valoarea lucrărilor fiind de 96 de milioane de lei cu TVA.