Un tragic accident rutier între un tractor și un moped s-a petrecut în această seară pe raza localității Bosanci.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).
Pe moped se aflau două persoane, una dintre acestea este în stare de inconștiență și se aplică manevrele de resuscitare.
Persoana preluată de echipajul SMURD B2 este transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Victimele implicate în accidentul rutier au 13 ani (tânărul inconștient), respectiv 15 ani (tânărul transportat la spital).
Conducătorul utilajului agricol nu necesita îngrijiri medicale.
Din nefericire, pentru tânărul în vârstă de 13 ani, medicul de pe ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) a declarat decesul.