Toate detaliile de la accidentul cu patru mașini de la ieșirea din Suceava spre Salcea

Joi, 25 august, la ora 18.05,  Cezar I.de 19 ani, domiciliat în comuna Dumbrăveni, jud. Suceava, a condus autoutilitara marca Vw LT 35, pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, având direcţia de deplasare dinspre orașul Salcea către stația peco ,,OMV”.

În timp ce circula în apropierea S.C. Comilga SRL, din cauza faptului că nu a păstrat o distanța suficientă în mers față de autoturismul marca Audi A4 Avant, condus de Constantin S. din municipiul Iași, care staționa în coloană, a intrat în coliziune față-spate cu acesta, ulterior fiind proiectat în autoturismul marca BMW 320D, condus de Radu H. din orașul Salcea,  care de asemenea staționa în coloană. Autoturismul marca BMW 320D, cu a fost proiectat la rândul său în față, intrând în coliziune față-spate cu autoturismul marca Renault Fluence, condus de Florentina H., de 41 ani, din municipiul Suceava, care era oprită pentru a efectua virajul la stânga către curtea aparținând S.C. Comilga S.R.L.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei marca Vw LT, care a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale, ocazie cu care i-a fost stabilit următorul diagnostic: TCC prin accident rutier – rănit ușor, precum și a conducătorului autoturismului marca Audi A4 Avant, care a fost condus la Spitalul Județean Suceava pentru a i se preleva mostre biologice de sânge, însă din cauza durerilor a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, în urma investigațiilor efectuate stabilindu-i-se diagnosticul: traumatism gambă stângă – rănit ușor. 

Cei patru conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior au fost transportați la Spitalul Municipal Suceava pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcolemiei. 

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunilor de  „vătămare corporală din culpă”.