Duminică, 30 octombrie, la orele 18:10, Alexandru B. de 20 ani din sat Părhăuți, comuna Todirești, a condus autoturismul marca VW Golf pe DN 17, în afara localității Șcheia, având direcția de deplasare Rădăuți spre Suceava. Nu a păstrat o distanță regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul marca Skoda Fabia condus de Maxim D. de 38 ani, pe care l-a proiectat în autoturismul marca Renault, care era condus de Adrian L. de 32 ani din comuna Fîntînele. Toate autoturismele circulau în direcția Rădăuți spre Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din autoturismul marca VW Golf, Domnica C. de 18 ani din orașul Cajvana, precum și a trei pasageri din autoturismul marca Skoda Fabia, Viorica D. de 36 ani, precum și copiii acesteia, de 11 ani și de 4 ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Vătămare corporală din culpă”.