Trei persoane au fost rănite după ce un garaj din cartierul sucevean Burdujeni-Sat a luat foc. Victimele au suferit arsuri la mâini și la picioare.
„La fața locului, au fost identificate trei victime cu arsuri la nivelul membrelor. Acestea sunt conștiente și cooperante și au fost preluate pentru acordarea primului ajutor medical”, informează ISU Suceava.
Pentru acordarea asistenței medicale, la fața locului au intervenit o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Incendiul s-a manifestat la garaj, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.
Au ars garajul și bunurile din interior, inclusiv un autoturism. De asemenea, flăcările au afectat și alte două mașini, parcate în apropierea garajului.
În timp ce în garaj se executau lucrări de tăiere cu un flex, scânteile mecanice generate au produs o explozie, din cauza gazelor acumulate de la instalația GPL a autoturismului.
Explozia a fost urmată de incendiu și a dus la rănirea celor trei persoane din garaj și la distrugerea acestuia și a altor bunuri materiale.
„Pentru pacienții de 39, respectiv 49 ani, cu leziuni mai puțin severe, s-a găsit loc la Clinica de Arși de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iasi. Pentru pacientul de 29 ani, cel mai grav, nu s-a găsit momentan niciun loc”, a transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Suceava, dr. Bogdan Bondaru.