Toate stațiile gratuite de încărcare a mașinilor electrice din Suceava au fost deconectate. Rămân disponibile punctele de încărcare contra-cost

Primăria municipiului Suceava a anunțat că toate stațiile gratuite care erau amplasate în oraș pentru încărcarea mașinilor electrice au fost deconectate, ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, toate gratuitățile la încărcarea vehiculelor electrice și plug-in hybrid în municipiul Suceava au fost eliminate.
„Drept urmare, stațiile de încărcare instalate în 2018 au fost deconectate de la alimentare.
Decizia a fost luată din cauză că limitările tehnice care nu permit utilizarea acestor stații într-un sistem contra-cost și din cauză că sunt dificultăți în monitorizarea corectă a încărcărilor.
Până la această dată, încărcarea gratuită pentru persoanele fizice cu domiciliul în municipiul Suceava a fost posibilă pe baza unui card emis de Primărie, facilitate care a expirat la 1 ianuarie 2025”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Suceava.
 Pentru proprietarii de vehicule electrice și plug-in hybrid, rămân disponibile punctele de încărcare contra-cost, amplasate de Primăria Suceava pe strada Universității, 2 puncte de încărcare, la Hotel Bucovina, 2 puncte de încărcare, la Teatrul Municipal, 1 punct de încărcare, pe strada Republicii, 1 punct de încărcare și pe strada Gheorghe Doja, 1 punct de încărcare.
 Fiecare punct dispune de trei cabluri de încărcare, cu capacități de 22 kW, 44 kW și 50 kW.
„Ne menținem angajamentul de a sprijini dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitatea electrică și de a continua tranziția către transportul prietenos cu mediul într-un mod echitabil și sustenabil.
Pentru aceasta, începând din 20 ianuarie 2025, cele 14 puncte de încărcare vechi, care permiteau doar alimentarea gratuită, vor fi înlocuite cu stații de încărcare noi, care permit plata. Procedura de achiziții a fost finalizată, urmează instalarea”, au transmis reprezentanții Primăriei Suceava.