Top 3 lucruri pe care trebuie să le cunoşti atunci când renunţi la consumul de carne

La fel ca şi mintea noastră, organismul trece prin mai multe etape de-a lungul vieţii. Una dintre ele este nevoia de a lua ocazional o pauză de la consumul cărnii. Această nevoie ne este transmisă prin anumite semne pe care ar fi bine să le ascultăm. Aşa că acest articol te va ajuta să înţelegi ce va însemna pentru corpul tău o pauză de la consumul de carne. 

Este posibil să fi auzit despre beneficiile pentru sănătate ale consumului mai puțin de carne. Persoanele care urmează diete sărace în alimente procesate și zahăr tind să aibă un risc mai scăzut de boli de inimă, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, obezitate și anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, colorectal și de prostată. 

Atunci când cei care ţin o astfel de dietă au şi alte obiceiuri sănătoase, precum efectuarea exerciţiilor fizice regulate, consumă moderat alcool şi stau departe de fumul de ţigară, putem spune că duc un stil de viaţă sănătos. 

Dacă simţi că organismul tău încearcă să-ţi spună că are nevoie de o pauză de la consumul de carne, citeşte mai jos cele mai importante informaţii pe care trebuie să le ştii înainte de a lua această decizie. 

  • La început, îţi va fi deseori foame

În primele două săptămâni în care nu mai consumi carne sau scazi consumul semnificativ, creierul tău îţi va transmite o senzaţie accentuată de foame. Asta se întâmplă, deoarece mesele tale erau alcătuite din carne şi legume, iar acum corpul va simţi că alimentele sunt insuficiente. Consumând alimente bogate în proteine, precum avocado, linte, quinoa, tofu şi nuci, vei reuşi să obţii senzaţia de saţietate, iar cea de foame constantă va dispărea. Pentru un plus de energie, poţi încerca numeroasele retete smoothie disponibile online. 

Atunci când senzaţia de foame nu dispare, ajută-ţi organismul consumând ouă, acestea fiind o sursă excelentă de proteină. Ideal este să eviţi prăjirea lor şi descoperă cum se fierb ouale perfect pentru a te bucura de savoarea lor. 

  • Rolul zincului în alimentaţie 

Zincul este un mineral important care ajută la dezvoltarea papilelor gustative și la sensibilitatea acestora. În alimentaţie, îl putem obţine prin consumul de carne de vită sau stridii, iar lipsa consumului de carne va avea o mare influenţă asupra sa în organism. Mai mult, cerealele integrale şi leguminoasele conţin o cantitate mare de fitaţi, acizii care pot reduce absorbția zincului în organism. În schimb, cerealele fortificate, iaurtul, semințele de dovleac, alunele și fulgii de ovăz sunt unele dintre alimentele prietenoase care te pot ajuta la creșterea aportului de zinc. Dacă simţi că organismul tău are un deficit de zinc şi ţi se confirmă acest lucru prin rezultatele analizelor, roagă-ţi medicul să-ți recomande un complex de minerale şi vitamine. 

  • Ar putea creşte speranţa de viaţă

Conform studiilor, consumul redus de carne te poate ajuta să trăieşti mai bine şi mai mult. Această teorie a fost pusă la încercare atunci când revista National Geographic, cercetătorii de longevitate și autorul de bestsellere Dan Buettner s-au unit pentru a aduna secrete ale stilului de viață din cele mai longevive comunități din lume, cunoscute sub numele de Blue Zones. Se pare că cele mai sănătoase comunități din lume tind să adopte diete care sunt pe bază de plante și sărace în produse animale bogate în grăsimi. Aceşti oameni consumă, în mare parte, alimente pe bază de plante, cum ar fi leguminoase, tofu și legume cu frunze, limitând consumul de carne la cinci sau mai puține porții pe lună. 

Nu uita că orice schimbare majoră în viaţă necesită timp. Dacă faci schimbări drastice dintr-odată, îţi va fi mai greu să le respecţi pe termen lung. Fă modificări treptate în dieta ta, apoi în stilul de viaţă şi vei simţi echilibrul în scurt timp. 

 

Sursa foto: Shutterstock