Pentru mulți oameni, unul dintre motivele principale pentru a deține o casă într-o zonă limitrofă sau chiar rurală, în loc să locuiască în oraș, este libertatea de a petrece mai mult timp în aer liber. Şi, mai exact, este vorba despre calitatea aerului şi a timpului. Atunci când locuieşti la casă te bucuri, în primul rând de un spaţiu suplimentar, atât din punct de vedere al spaţiului de locuit, cât şi al celui exterior. Printre altele, pandemia prin care tocmai am trecut ne-a făcut să conştientizăm care sunt, de fapt, lucrurile care sunt cu adevărat importante.
Timpul de calitate petrecut cu familia este una din cele mai importante resurse de care dispunem. Iar dacă poţi îmbina utilul cu plăcutul, câştigul va fi dublu. Dacă încă mai stai pe gânduri dacă să te muţi sau nu în afara oraşului, am pregătit pentru tine câteva motive.
1. Ritmul de viaţă mai lent poate îmbunătăţi sănătatea mintală
Cu toţii ne trăim viețile într-un ritm ameţitor, iar acest lucru poate aduce repercursiuni. Deşi viaţa în oraş are multe beneficii, precum accesul rapid la magazine, cinematografe şi restaurante, aduce cu sine şi o doză mai mare de stres. Însă, atunci când alegi să locuieşti în afara oraşului, vei simți că lucrurile se desfăşoară într-un ritm mai lent.
Nu puţini sunt cei care spun că, îndată ce se îndreaptă cu maşina către casă şi se îndepărtează de oraş, se simt de parcă ar pleca în vacanță. Odată ce sistemul de automatizare a portii se activează şi ai ajuns acasă, timpul va trece mai lent și vei simți mai intense momentele petrecute cu cei dragi.
2. Poţi cheltui mai puţini bani
Atunci când locuieşti în afara oraşului, timpul pentru shopping, chiar şi pentru cel online, este unul mai mic decât dacă ai fi la doi paşi de un centru comercial. În plus, locuind la casă, este aproape imposibil să nu profiţi de terenul din curte. Poţi planta fructe şi legume pe care le consumă toată familia ta cu plăcere, precum roşiile, castraveţii, verdeaţa, zmeura, merele etc.
Produsele pe care le vei culege din propria grădină nu doar că vor avea un gust mai bun, fiind rodul muncii tale, dar vor fi şi mai calitative decât cele pe care le poţi găsi în piaţă sau în supermarketuri. Chiar dacă şi îngrijirea grădinii are costurile ei, făcând un calcul la final, vei constata că este avantajoasă.
3. Vei avea mai mult spaţiu, la un preţ mai mic
Trebuie să recunoaştem că, în majoritatea cazurilor, apartamentele nu ne pot oferi tot confortul de care avem nevoie. Indiferent cât de spaţios este un apartament, cu siguranţă s-a întâmplat să constaţi că ai avea nevoie de un dulap mai mare, de încă o cămară ori de o grădină. Singura rezolvare a problemei spaţiului este mutarea la casă. Însă, dat fiind costul ridicat al terenurilor în marile oraşe, pentru a-ţi construi sau cumpăra casa spaţioasă la care visezi, vei avea nevoie de un buget ridicat.
În schimb, atunci când te îndepărtezi de oraş, preţul per metru pătrat scade semnificativ. Asta înseamnă că vei avea nevoie de un buget mai mic pentru a deţine o casă suficient de spaţioasă, cu numeroase zone de depozitare şi cu o curte mare. Astfel, nu va mai trebui să faci niciodată rabat la spaţiu. Vei putea găsi exact ceea ce îţi doreşti, la un preţ decent şi vei putea investi diferenţa de bani în echipamente precum camere de supraveghere pentru exterior Dahua sau chiar pentru o piscină.
Calitatea aerului întâlnit în zonele mai îndepărtate de marile oraşe este încă un motiv pentru care merită să iei în calcul opţiunea de a te muta într-o zonă rurală. Rezervă-ţi câteva ore în weekend pentru a te plimba în zonele care îţi stârnesc interesul şi vei putea observa mai bine cât de liniştită poate fi viaţa, la doar câteva minute de oraş.
Sursa foto: Shutterstock