O acțiune remarcabilă susținută de comunitate, business-uri locale și naționale s-a desfășurat duminică, 14 mai, în Vatra Dornei și împrejurimi. 100 voluntari, inclusiv elevi, profesori, tineri și localnici, s-au adunat pentru a participa la o acțiune de mediu cu scopul de a curăța depozitele de gunoi din trei zone mari: Dealu Negru – Telescaun Vatra Dornei, Dealul Runc – intrarea dinspre gara Mare și Dorna Candrenilor – pe un mal al râului Dorna.
Evenimentul a fost organizat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor în cadrul proiectului ‘Pentru Eco și Turism – o inițiativă civică de curățare a naturii din România – PET’, derulat de Asociația de Ecoturism din România în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, Asociația de Turism Retezat și Asociația Măgura Ecoturistică, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Cei 100 de voluntari implicați au fost de la Școala Gimnazială nr.2 Vatra Dornei, organizația locală VDT – Vatra Dornei Tineret, Dorna Eco Camping și alți oameni de bine din comunitate.
În cadrul acțiunii de duminică, s-au adunat aproximativ 300 de saci de gunoi, de 120 de litri fiecare. Totodată, o parte dintre voluntari au cartografiat gunoiul folosind o aplicație de mobil, pusă la dispoziție de organizatori. Acest lucru a ajutat la actualizarea hărții deșeurilor realizată, în cadrul proiectului PET, la nivelul întregii destinații Țara Dornelor. Prin intermediul acesteia, până în prezent, au fost marcate peste 300 de zone vulnerabile, unde deșeurile sunt aruncate aleatoriu. Scopul este de a semnala aceste nereguli autorităților publice din cele 10 comunități locale pentru a se lua măsuri, care să reducă din impact și să prevină formarea de depozite ilegale de deșeuri, care dăunează sănătății oamenilor și animalelor și alterează imaginea de destinație de ecoturism.
Acțiunea de duminică a fost presărată și cu momente frumoase, de dans în echipă, experiențe călare și plimbări cu Telescaunul din Vatra Dornei.
Succesul acestei acțiuni se datorează sprijinului unor sponsori cum sunt: Coca-Cola HBC România, Policlinica Dorna Medical din Vatra Dornei și S.C. Prodalcom S.A..
Alți parteneri care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului au fost Casa de Cultură Platon Pardău Vatra Dornei, care a oferit locul de întâlnire, și Primăria Vatra Dornei, care a oferit suport logistic pentru ridicarea sacilor cu gunoi colectat. Echipa de la Telescaun Vatra Dornei a asigurat transportul, gratuit, al voluntarilor și îndrumarea acestora, în timp ce Studio Chiriluș a personalizat echipamentul voluntarilor. Hotel Belvedere și Black Hill din Vatra Dornei au oferit combustibil acțiunii, prin asigurarea hranei și hidratării participanților.
Evenimentul a fost un mare succes, iar echipa Asociației de Ecoturism Țara Dornelor s-a declarat recunoscătoare tuturor celor care au participat și au susținut acțiunea. Acesta a demonstrat că faptele bune nu trec neobservate, iar puterea exemplului este ceva care merită să fie încurajat pe deplin.