Și în cursul săptămânii trecute polițiștii au continuat activitățile de verificare și control atât la nivelul unităților economice de profil, cât și în ceea ce privește transportul materialului lemnos pe drumurile publice.
La data de 24.11.2023, în jurul orei 21:55, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control ansamblul rutier format din cap tractor și semiremorcă, ce se deplasa din direcția Drăgușeni către Fălticeni.
Cu acestă ocazie s-a constatat faptul că pe ansamblul rutier era emis avizul pentru cantitatea de 29,624 metri cubi cherestea tivită brad. Avizul figura cu status în tranzit din data de 24.11.2023, orele 08:59, traseul GPS existând înregistrat și suprapus pe un traseu rutier din localitatea Slatina, jud. Olt până în apropiere de localitatea Bacău, jud. Bacău.
S-a solicitat conducătorului auto să deschidă prelata în vederea inspectării încărcăturii. Conducătorul auto a dat curs solicitării, iar cu această ocazie s-a constatat faptul că în semiremorcă nu se mai află cherestea.
S-a solicitat sprijin din partea Gărzii Forestiere, la fața locului prezentându-se un lucrător al acestei instituții, care a întocmit documentația privind materialul lemnos supus controlului.
În cauză s-au dispus măsuri, în temeiul art. 19, alin. 1 din Legea 171/2010, respectiv sancționarea cu amendă în sumă de 10.000 lei a societății care a emis avizul și confiscarea valorică a cantității de 29,624 metri cubi cherestea tivită brad, în valoare de 27.402 lei.
Fotografia are caracter ilustrativ.