La data de 05.11.2023, ora 13:00, polițiștii Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi de personalul medical de la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, cu privire la fapul că la această unitate medicală s-a prezentat un minor din comuna Valea Moldovei care a sesizat faptul că, la data de 04.11.2023, în jurul orei 21:30, a fost victima unui accident rutier produs pe DJ 177C, în afara localităţii Capu Câmpului.
S-a constatat că în ziua de 04.11.2023, în jurul orei 21:30, un bărbat de 25 ani, din comuna Valea Moldovei, în timp ce conducea autoturismul, încredinţat spre a fi condus de către un tânăr de 19 ani, din orașul Gura Humorului, care avea calitatea de pasager pe scaunul din dreapta faţă, pe DJ 177C, în afara localităţii Capu Câmpului, având direcţia de deplasare Valea Moldovei către Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un arbore de pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui minor, pasager pe scaunul din stânga spate, care, la data de 05.11.2023, s-a prezentat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, victima rămânând internată.
După producerea accidentului rutier, șoferul de 25 ani și tânărul de 19 ani au insistat pe lângă minor pentru a nu se prezenta la nicio unitate medicală, astfel încât să nu se sesizeze producerea accidentului rutier.
După producerea evenimentului rutier, șoferul de 25 ani și tânărul de 19 ani au efectuat demersuri pentru a ridica autovehiculul de la faţa locului, fără a anunţa organele de poliţie şi pentru a ascunde urmele producerii accidentului rutier.
Ambii bărbați au fost identificați și au fost testaţi cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ la toate substanţele în cazul tânărului de 19 ani, însă pozitiv la o substanţă interzisă pentru șoferul de 25 ani. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că șoferul posedă permis de conducere, însă exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendată din data de 22.03.2023, ca urmare a comiterii unei abateri rutiere.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, față de șoferul de 25 ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, modificarea sau ştergerea urmelor accidentului fără încuviinţarea poliţiei, conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, iar față de tânărul de 19 ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se află sub influenţa substanţelor psihoactive şi modificarea sau ştergerea urmelor accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de cei doi bărbați de 25 și 19 ani măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava.
De asemenea, la data de 05.11.2023, în jurul orelor 16:26, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Păltinoasa, cu privire la faptul că pe raza comunei Păltinoasa a avut loc un accident, iar conducătorul auto este băut.
La data de 05.11.2023, orele 16:23, un bărbat din comuna Păltinoasa a condus autoturismul pe DN17, având direcția de deplasare Gura Humorului, către Suceava, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un parapet. Ca urmare a coliziunii cu parapetul, autoturismul a ricoșat pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt vehicul și apoi distrugând un gard.
Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat șoferul, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1,56 alcool pur în aerul expirat.
În continuare șoferul a fost condus la sediul Spitalului Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Gura Humorului, organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de șofer măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!
Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.
Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
- nu deținea permis de conducere;
- deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
- a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!
Fotografia are caracter ilustrativ.