În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.15, pe DN17, în zona localității Păltinoasa, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, una dintre ele, o femeie de aproximativ 35 de anii fiind încarcerată.
După extragere, aceasta a fost predată echipajelor medicale și paramedicale trimise la fața locului, în stare de semiconștiență. Toate cele trei persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.