Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene, fals.
În data de 10 martie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca SCANIA și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.
La solicitatarea polițiștilor de frontieră, cetățeanul ucrainean a prezentat odată cu pașaportul și permisul de conducere, aparent emis de autoritățile din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că dovumentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.