Duminică, 1 septembrie, Poliția Orașului Frasin a fost sesizată cu privire la faptul că vânzătoarea unui magazin din localitatea Bucșoaia, orașul Frasin, a fost agresată de un client.
M. Mihaela este angajată ca gestionară, la un magazin din Bucșoaia, iar duminică, la ora 08.00, persoana vătămată s-a prezentat la serviciu și a deschis unitatea. În jurul orei 08.45, în magazinul alimentar a intrat S. Felix, de 17 ani, din orașul Gura Humorului.
S. Felix i-a spus persoanei vătămate M. Mihaela că vrea câteva roșii și castraveți, iar aceasta s-a îndreptat spre lădița cu roșii, care se afla pe partea stângă din interiorul magazinului spre ușă, de unde a început să pună roșii într-o pungă. S. Felix a trecut în partea stângă a acesteia (spre interiorul magazinului) și, în timp ce punea roșiile, a lovit-o și a îmbrancit-o, a luat banii din sertar și a fugit pe DN17, spre Gura Humorului.
La scurt timp, urmare a sesizării, autorul a fost identificat de către polițiști și audiat, organele de poliție din cadrul Poliției orașului Frasin dispunând efectuarea în continuare a urmăririi penale față de S. Felix, confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”.
S-a dispus prin măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de S. Felix, începând cu data de 01.09.2024, ora 21.05, urmând a fi depus în CRAP al IPJ Bistrița Năsăud.
Urmează ca în data de 02.09.2024 să fie prezentat în fața Judecătoriei Gura Humorului cu propunerea de arestare preventivă față de acesta.