Un angajat al Consiliului Județean Suceava a fost prins în timp ce fura aproape șapte tone de șină de cale ferată. Acesta era ajutat de alte două persoane, iar flagrantul a avut loc la finalul săptămânii trecute.
Cei trei bărbați acționau încă de la începutul lunii septembrie, iar până să fie prinși au efectuat cel puțin 9 transporturi. Șina de cale ferată provenea de la o fostă unitate militară, de la Păltinoasa, care era însă dezafectată de mai multă vreme. Baza militară a ajuns în urmă cu mai mulți ani în proprietatea Consiliului Județean Suceava, iar angajatul care a fost prins la furat știa exact ce se afla în interior.
După ce au aflat date despre aceste furturi, polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Șina de cale ferată a fost tăiată la anumite dimensiuni, iar apoi a fost dusă cu un buldoexacvator până la un drum forestier, unde a fost încărcată într-o mașină. Ulterior, mașina a transportat cele aproape 7 tone de șină de cale ferată la un centru de colectare a materialelor feroase. În acel moment, polițiștii au acționat, iar mașina și marfa au fost indisponibilizate. Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru furt calificat. Consiliul Județean Suceava urmează să calculeze valoarea prejudiciului și să se constituie parte civilă în dosar.