Miercuri, 18 octombrie, la ora 15:00, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin dispeceratul I.P.J. Suceava cu privire la faptul că Dumitru C. a decedat la Spitalul Județean Suceava – Secția Neurochirurgie.
La domiciliul bărbatului au fost identificate mai multe femei, membre ale familiei, care au declarat verbal faptul că la data de 15.08.2023, în jurul orei 18:00, Dumitru C. se afla la locuința fiice sale Iasinovschi Maria, iar când a vrut să se deplaseze la domiciliul său a coborât niște scări situate în curte, iar când a pășit pe o alee, a alunecat pe noroi, căzând pe spate și lovindu-se la cap de o dală de beton de la scări.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava – Secția Neurochirurgie, unde la data de 18.10.2023, ora 09:00 a decedat.
În cauză a fost dispusă necropsia, cadavrul fiind depus la morga Spitalului Județean Suceava.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă”.