Un bărbat beat și fără permis din Broșteni a ajuns în arestul Poliției, după ce a fost prins la volan

Luni, 18 septembrie, în jurul orei 00.30, lucrătorii de poliţie din cadrul  Secției 15  Poliție Rurală Vatra Dornei, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Dorna Arini, judeţul Suceava, au oprit pentru control pe DN 17B raza satului Călinești, autoturismul marca VW Bora. Procedând la verificarea conducătorului de vehicul, au constatat că acesta se numește Daniel Ț., este din orașul Broșteni, sat Frasin, județul Suceava, iar în urma verificării în baza de date a rezultat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Deoarece prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Având în vedere cele constatate a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Postului de Poliție Dorna Arini.

Față de Daniel Ț. s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de până la 24 de ore, de către lucrătorii din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, iar în urma consultării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, acesta a opinat ca bărbatul să fie prezent la data de 18.09.2023 la unitatea de parchet cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar.