Sâmbătă, 13 mai, în jurul orei 15:51, în timp ce echipajul de poliție rutieră de la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc acționa pe linia prevenirii și combaterii excesului legal de viteză pe raza localității Sadova, a fost înregistrat de aparatul radar un autovehicul circulând cu viteza de 91 km/h în localitate (+41 km/h), fapt pentru care s-a procedat la oprirea acestuia.
Astfel, cu ocazia opririi în trafic a autovehiculului anterior menționat s-a constatat că un cetățean român cu domiciliul în Canada a condus autovehiculul pe DN 17A, km 2, localitatea Sadova, cu direcția de deplasare spre municipiul Rădăuți, fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 91 km/h în localitate (+41 km/h).
Astfel, cu ocazia opririi acestuia în trafic, bărbatul a înmânat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile canadiene, precizând faptul că nu este deținător al unui permis de conducere internațional.
De asemenea, persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilometru, valoarea rezultată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. (2) din Codul Penal iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru abaterea înregistratî cu aparatul radar.