Duminică, 11 august, în jurul orei 01:14, Sebastian P. din comuna Frumosu, sat Dragoșa, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe DN 17A pe raza localității Vatra Moldoviței, având direcția de deplasare dinspre comuna Sucevița spre comuna Sadova, a surprins și accidentat pietonul Iulian L. din comuna Burla.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui Iulian L., care a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu „plagă sprâncenară stângă, contuzie, escoriație palmă dreaptă și contuzie bazin’, urmând a fi transportat la Spitalul Județean de Urgență Suceava în vederea continuării investigațiilor medicale.
Iulian L. a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultatul fiind negativ.
Totodată, conducătorul auto, Sebastian P., a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest din dotare, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, apoi, după exprimarea consimțământului acesta a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung. Moldovenesc în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
S-a intocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” prev. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul Penal.