Luni, 22 iulie, la orele 11.35, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini au fost sesizați prin intermediul unei adrese din partea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu privire la faptul că o persoană este decedată spital.
Tudor D. locuia în municipiul Fălticeni și fără forme legale la domiciliul mamei sale în comuna Cornu Luncii, sat Sasca Mare.
La data de 20.07.2024 în jurul orelor 14:00 în timp ce bărbatul se afla la domiciliul său unde locuia fără forme legale, la priveghiul mamei sale Elisaveta D., acestuia i s-a făcut rău, fapt pentru care a apelat SNUAU 112 solicitând intervenția unui echipaj medical.
Tudor D. a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde la data de 21.07.2024, în jurul orelor 00:20 datorită unui stop cardiorespirator, acesta a decedat.
În cauză, se vor efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, ce va fi soluționat de către lucrătorii din cadrul PPC Cornu Luncii.