Un bărbat din Dolhasca și-a pierdut viața în incendiul care i-a mistuit casa

În dimineața zilei de sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 5:30, pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dolhasca, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Dolhasca.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat o casă de locuit, cu pericol de propagare la o locuință învecinată.

Din declarațiile martorilor, în interiorul casei ar fi fost surprinsă o persoană. Din nefericire, informația s-a confirmat, iar echipa de căutare-salvare a pompierilor militari a extras o victimă decedată, mai precis, un bărbat în vârstă de 42 de ani.

Au ars casa de locuit, construită din lemn și chirpici, și bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:00, iar pompierii au salvat locuința învecinată.


„Pentru ca astfel de evenimente nefericite să nu se mai înregistreze, sfătuim cetățenii să verifice sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere.

De asemenea, la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

* Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;

* Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor”,  a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.