Miercuri, 11 septembrie, la ora 10:05, Poliția orașului Broșteni a fost sesizată prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a căzut un arbore peste un muncitor și l-a rănit.
La data de 11.09.2024, în jurul orei 10:00, P. Dumitru, după ce a fasonat un arbore, specia molid, a fost surprins și accidentat de către trunchiul acestuia, care s-a rotit în cădere. Victima a rămas inconștientă și nu a răspuns la manevrele de resuscitare aplicate de către echipajul medical, fiind declarat decesul la fața locului.
Totodată, s-a stabilit faptul că acesta era angajat cu forma legale al societății sus-menționate, societatea care are ca obiect de activitatea exploatarea forestieră și lucrări de tăiere de arbori într-o parcelă de teren împădurit administrată legal de către Ocolul Silvic Broșteni. Lucrările derulate de către societatea comercială erau efectuate în baza autorizației de exploatare emisă de către Ocolul Silvic Broșteni.
De asemenea, s-a stabilit faptul că locul producerii accidentului se află pe raza teritorială a U.A.T. Panaci, sens în care cercetările urmează să fie continuate de către lucrătorii din cadrul Poliției mun. Vatra Dornei – Postul de Poliție al comunei Panaci.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”uciderea din culpă”, prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul penal, ”Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” faptă prev. și ped. de art. 349 alin. 1 și alin. 2 din Codul penal şi ”Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” faptă prev. și ped. de art. 350 alin. 1 și alin. 3 din Codul penal
În cauză se va proceda la informarea I.T.M. Suceava în vederea desemnării unui reprezentant pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Cadavrul urmează a fi depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, sens în care solicităm notificarea Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.