Un bărbat și-a pierdut viața, după ce s-a răsturnat cu mașina pe centura Rădăuțiului

Un bărbat și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe centura Rădăuțiului. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 26 martie.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar în interioriul acestuia a fost găsită o victimă (bărbat) încarcerată.

Din nefericire, cadrele medicale aflate la fața locului au declarat decesul acesteia.