Un bărbat și-a pierdut viața și două femei au ajuns la spital, în urma accidentului din Fălticeni

În seara zilei de 31 octombrie, în jurul orei 17:40, un accident rutier cu două autoturisme implicate s-a produs în municipiul Fălticeni.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În urma accidentului, un bărbat în stare de inconștiență a rămas încarcerat între fiarele mașinii, iar alte două persoane de sex feminin au fost preluate de către ambulanțele trimise la fața locului și transportate la spital.

Din nefericire, bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost declarat decedat.