Un centru de colectare a deșeurilor de toate tipurile va fi construit în comuna Dorna Candrenilor. Primarul Dănuț Candrea a semnat deja contractul de finanțare

Un centru de colectare prin aport voluntar (CAV) a deșeurilor de toate tipurile va fi construit în comuna suceveană Dorna Candrenilor. Anunțul a fost făcut de către primarul Dănuț Candrea, care a subliniat că investiția, care se ridică la peste 3,8 milioane de lei, va fi realizată cu bani europeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Edilul a precizat că deja a semnat contractul de finanțare, urmând ca imediat ce vor fi îndeplinite toate condițiile legale să fie demarate lucrările.

Potrivit primarului Dănuț Candrea, acest centru va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate acum în sistem door-to-door, de către firmele de salubritate. Aici intră deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar și deșeurile speciale, respectiv cele voluminoase, echipamentele electrice și electronice, bateriile uzatedeșeurile periculoase și, nu în ultimul rând, deșeurile provenite din construcții și demolări.

Trebuie spus că acest centru va fi construit într-o zonă nelocuită, pe o suprafață de aproximativ 2.400 de metri pătrați, din care 1.800 de metri pătrați vor fi destinați platformei betonate, iar restul vor fi destinați spațiului verde.

„Acest proiect contribuie semnificativ la protejarea mediului înconjurător, întrucât oamenii vor avea unde arunca toate deșeurile, indiferent de natura lor”, a spus primarul Dănuț Candrea.