Postul de manager al Spitalului Orășenesc Gura Humorului a fost scos la concurs, iar pe 22 august candidatul admis, în urma selecției de dosare, își va prezenta proiectul de management. Trebuie spus că acest demers vine în urma pensionării actualului manager al unității spitalicești, Cornel Vieru.
În acest concurs s-au înscris doi candidați, însă dosarul unuia dintre ei a fost respins din cauză că „nu a îndeplinit condițiile de la punctul d., respectiv adeverința eliberată de Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate atestă faptul că a participat la programul pentru obținerea atestatului în «Managementul Serviciilor de Sănătate», nu că a și absolvit aceste cursuri, iar doctoratul nu este în management sanitar, economic ori administrativ; – nu a îndeplinit condiția de 5 ani vechime în specialitatea studiilor. Rezidențiatul este considerat vechime în muncă, nu și în specialitate”.
Astfel că, joi, 22 august, juristul Viorel Raul Moisuc își va prezenta proiectul de management, în fața comisiei de concurs, el fiind cel al cărui dosar a fost admis.