De curând, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc lansarea proiectului Erasmus + SA2CC (Sustainable Agriculture towards Climate Change), al cărui obiectiv este redefinirea sustenabilității în agricultură din perspectiva schimbărilor climatice. Proiectul SA2CC este coordonat de universitatea suceveană, printr-o echipă a Facultății de Silvicultură, condusă de prof. univ. dr. ing. Marian Drăgoi. Confruntarea societății cu noile realități climatice impune o adaptare a practicilor folosite în agricultură și silvicultură pentru a face față acestor provocări, iar proiectul SA2CC este un angajament colectiv de a promova reziliența, de a atenua impactul schimbărilor climatice și de a construi o bază durabilă pentru practicile agro-forestiere.
Parteneriatul coordonat de USV reunește Universitatea Politehnică din Porto, Virtual Campus (un spin-off din Portugalia, specializat în aplicații educaționale), Universitatea din Torino (Departamentul de zootehnie), Universitatea din Atena, Creative Thinking (ONG din Grecia, specializat în managementul proiectelor), Universitățile Naryn și Issyk-kul și organizația Agrolead din Republica Kârghâză, Universitatea de Științele Vieții, Universitatea Eco și Organizația Soil Habitat, din Mongolia.
Bugetul proiectului este de 800.000 de euro, sumă ce va acoperi transferul de cunoștințe și tehnologie dinspre spațiul european spre est. Partenerii europeni vor veni cu bogata experiență dobândită în ameliorarea culturilor agricole și a șeptelului, iar partenerii asiatici își vor contribui cu îndelungata cultură a păstrării rezilienței sistemelor socio-economice și culturale.
Facultatea de Silvicultură din cadrul USV va coordona acest proiect până în luna noiembrie a anului 2026, iar întâlnirea de lansare a SA2CC a fost o oportunitate prin care partenerii din cadrul proiectului și-au putut alinia viziunile, stabili obiective comune, împărtăși perspective și dezvolta baza colaborării viitoare.
Concluzia reuniunii de la sfârșitul săptămânii trecute a fost că efortul comun al partenerilor SA2CC poate genera schimbări pozitive, cu un impact real asupra mediului și comunităților locale.