Un nou proiect european, implementat la Baia. Primarul Maria Tomescu: „Clădirea veche din centru va fi reabilitată și modernizată”

Fondurile europene sunt un plus în dezvoltarea unei comunități, iar edilii care reușesc să contracteze cât mai multe proiecte finanțate de UE își transformă localitățile în unele moderne. Comuna suceveană Baia este condusă de un astfel de primar care a reușit să atragă sume importante din fonduri nerambursabile.

Doar de curând, primarul Maria Tomescu a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce prevede reabilitarea și modernizarea unei clădiri administrative din comună. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1,5 milioane de lei și va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Clădirea va fi transformată radical atât din punct de vedere estetic, cât și structural. Aici vor fi executate lucrări de recompartimentare și de eficientizare energetică. Acest imobil, care în trecut a găzduit și dispensarul medical, va deveni multifuncțional, în incinta acestuia urmând să funcționeze, pe lângă birourile administrației publice, și o cameră de urgență, dar și sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență”, a declarat primarul comunei Baia, Maria Tomescu.

Trebuie precizat că lucrările vor fi demarate anul viitor, imediat ce va fi desemnat câștigătorul licitației.

Tot cu fonduri europene, atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în comuna Baia va fi construit un centru de colectare prin aport voluntar (CAV), care va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere ce nu pot fi colectate acum în sistem door-to-door, de către firmele de salubritate. 

De asemnea, și Planul Urbanistig General al comunei va fi actualizat în format GIS, tot cu bani nerambursabili, prin PNRR. 

Lista de investiții cu finanțare externă, fie guvernamentală, fie europeană, este mult mai mare la Baia, primarul Maria Tomescu și echipa sa de la Primărie lucrând permanent la astfel de proiecte ce au ca scop confortul cetățeanului și creșterea calității vieții.