Un nou virus se răspândeşte printre copii. Cum îl recunoaştem şi care sunt recomandările specialiştilor

Primim un avertisment serios de la medici. Un nou virus se răspândeşte rapid, mai ales printre cei mici – adenovirusul.

Simptomele pe care le dă infecţia cu adenovirusul sunt specifice, de cele mai multe ori, unei infecţii respiratorii. Cel mic poate face febră, poate avea vărsături sau tuse, dar şi ochi roşii, spun medicii. În cazul în care febra, diareea sau vărsăturile nu încetează la tratament simptomatic după câteva zile, este important ca părintele să meargă la spital cu cel mic. Asta, bineînţeles, după ce a văzut un medic pediatru sau un medic de familie. 

Există şi situaţii în care cei mici necesită internare, în cazul în care acest adenovirus dă complicaţii precum bronşiolita, pneumonia sau chiar conjunctivită, la care pot ajunge cei mici, mai ales dacă vorbim de sugari. În cazul lor, medicii spun că este important să stea în spital pentru că nu trebuie să se deshidrateze foarte mult. 

Virusul se transmite foarte uşor la grădiniţă sau la şcoală

Acest virus se transmite foarte uşor în comunităţi, acolo unde cei mici împart lucruri personale – grădiniţă, şcoală sau chiar creşă. Este foarte important ca părinţii să fie atenţi la igiena celor mici şi să se asigure că se spală foarte bine cu apă şi săpun. Dacă vorbim despre Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, aici cam 10-15% dintre prezentări sunt ale unorr copii care au fost infectaţi cu adenovirus, scrie observatornews.ro.