Duminică, 19 februarie, în jurul orei 00:50, R.C. cu domicililul în localitatea Prisca Dornei, în timp ce conducea autoturismul marca BMW pe DJ 176 din localitatea Frumosu spre localitatea Vama, a fost oprit pentru control, fără a opri in primă fază, încercând să se schimbe de la volan.
Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat să efectueze o testare alcoolscopică cu etilometru din dotare.
R.C. a refuzat să sufle în aparatul etilometru fapt pentru care i s-a adus la cunostinţă obligativitatea de a i se recolta mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru cu care a fost de acord, ulterior fiind condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.
În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența aloolului sau a altor substanțe”.