Miercuri, 29 noiembrie, la ora 17.54, SPR 5 Dărmănești a fost sesizată prin SNUAU 112 de către Georgiana C. din comuna Zvoriștea, cu privire la faptul că a fost implicată într-un accident cu pagube materiale pe DN 2 Dărmănești, iar celălalt conducător este posibil să fie sub influența alcoolului
Polițiștii SPR 5 Dărmănești s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificată apelanta, conducător al autoturismului BMW, care a relatat verbal faptul că se deplasa pe DN 2 pe raza localității Dărmănești, cu direcția de deplasare Siret – Suceava, iar în dreptul intersecției cu DC 38 a oprit întrucât autoturismul din fața sa efectua virajul la stânga, moment în care a fost acroșată în partea din spate a autoturismului de autoutilitara marca Mercedes Benz condusă de Constantin C., de 40 ani, din municipiul Suceava, producând avarii ambelor autoturisme.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, Georgiana C. având rezultat negativ, iar Constantin C. o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, ocazie cu care au fost prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.