Sâmbătă, 11 martie, în jurul orei 20:50, un tânăr în vârstă de 23 de ani din satul Molid, comuna Vama, în timp ce conducea autoturismul pe DN17 din comuna Vama, dinspre localitatea Frasin către municipiul Câmpulung Moldovenesc, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea Vama, care se angajase în traversarea neregulamentară a părții carosabile, prin loc nepermis, fără a se asigura corespunzător (din stânga către dreapta, având în vedere direcția de deplasare a autoturismului).
În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe carosabil, fiind consultat de un echipaj de ambulanţă și transportat de urgență la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava. Cadrele medicale sosite la fața locului au stabilit ca diagnostic prezumtiv „contuzionat prin accident rutier, TCC traumatic coloană cervicală”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, cu respectarea prevederilor legale.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală nr. 64 814, privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.