Joi, 26 octombrie, în jurul orei 18:06, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, au oprit pentru control pe DJ 175 com. Pojorâta, jud. Suceava un autoturism condus de o persoană de 37 de ani din com. Sadova.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la substanța psihoactivă Metamfetamină. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.