Una dintre cele mai bune medii la BAC îi aparține Deliei Coca din Vatra Moldoviței

În timp ce unii liceeni își folosesc timpul pentru a se distra, alții se încăpățânează să învețe și să obțină rezultate notabile, indiferent de piedicile puse. Deși situația ultimilor ani a fost una destul de complicată și incertă, unii dintre ei au reușit să-și păstreze nivelul de învățare chiar și în online-ul impus de pandemie, acest lucru făcându-i să fie cu atât mai valoroși.

Un astfel de exemplu pozitiv și demn de urmat este dat de comuna Vatra Moldoviței, acolo de unde este Delia Coca, acum absolventă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, care a reușit să obțină media 9,76 la examenul de Bacalaureat. Adolescenta a obținut note de 10 (zece) la Limba Română și la Matematică, iar la Logică și-a adjudecat un 9,30. Ultima notă, spune ea, este mai mică, probabil, din cauza răspunsurilor interpretabile, pentru că ea a rezolvat fiecare subiect în parte.

Și dacă vă gândiți că școala a fost singura ei activitate, să știți că Delia Coca iubește și tradițiile și obiceiurile strămoșești, iar acest lucru a făcut-o să se implice activ în cadrul Ansamblului „Gura Izvorului” din comuna Vatra Moldoviței, a cărei membră este.

Și asta nu e tot. Știm cu toții că acești copii crescuți în localitățile de la poalele munților sunt de bază în gospodăriile lor, iar acest lucru nu este puțin. Cu un respect deosebit față de părinți și de rădăcinile sale, Delia Coca nu s-a dat în lături de la nimic. Poate pare greu de crezut că în zilele noastre mai sunt fete de felul acesta, dar Delia și sora ei, la fel olimpică, își ajută părinții în gospodărie, nu se feresc de munca câmpului și, la orice oră, pot ieși în fața celor ce le calcă pragul cu pâine făcută chiar de ele și cu cele mai bune sarmale, de asemenea, învârtite de mâinile lor pricepute.

Nu, nu vă gândiți că Delia doar a muncit și a învățat. Fiind foarte bine organizată, ea a reușit să-și sistematizeze timpul, astfel încât să se și poată distra. Cum a spus chiar ea, amintirile din liceu trebuie să-și aibă și ele locul lor în viață.

 

Repetiția – mama învățăturii

 

Despre modul în care a reușit o astfel de performanță, adolescenta a spus că sunt mai multe lucruri care contribuie la rezultatul bun pe care l-a obținut. În primul rând, să fii odihnit, apoi să ai o alimentație sănătoasă și mai apoi să înveți.

„Am fost atentă la ore și am aprofundat acasă. Îmi place să învăț. La Limba Română și la Logică nu am avut nevoie de ore suplimentare, însă la Matematică am considerat că trebuie să mai aprofundez câte ceva, așa că am luat câteva ore de meditații, cu puțin înainte de Bacalaureat. E drept, la Română nu mă așteptam la un 10, însă am fost foarte bucuroasă când mi-am văzut nota”, a spus cu modestie adolescenta de la Vatra Moldoviței.

Pentru viitorii absolvenți de liceu Delia are un mesaj clar: Nici măcar Cerul nu este limita atunci când îți dorești să faci ceva!

„Aveți încredere în voi și în puterile voastre! Încrederea este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a cuceri lumea. Sunt sigură că veți reuși ceea ce v-ați propus. Cerul nu este o limită pe care să nu o puteți depăși. Viitorul stă în mâinile voastre, așa că nu ezitați să încercați termenul de <schimbare>, nu ezitați să vă înfruptați din necunoscut!  Profitați de fiecare clipă! Distrați-vă, râdeți, citiți și cel mai important: investiți în voi!”, le-a transmis Delia viitorilor absolvenți.

Așa se încheie un frumos capitol al vieții Deliei Coca, rezultatul de la Bacalaureat fiind o încununare a muncii depuse în cei patru ani de liceu, iar povestea ei va continua cu noi și noi rezultate ce vor aduce cinste părinților, rudelor și chiar întregii comunități din Vatra Moldoviței.