USR Suceava și-a anunțat candidații la alegerile parlamentare de anul acesta

În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 4 septembrie, USR Suceava și-a anunțat listele pentru alegerile parlamentare din acest an. Astfel, locul 1 la Camera Deputaților este Emanuel Ungureanu, iar la Senat lista este deschisă de Daniel Popescu.

Aceștia au precizat că sunt încrezători că vor obține voturile necesare pentru intrarea ambilor candidați în Parlamentul României.

Emanuel Ungureanu a spus că USR va crește la Suceava datorită efectului Lasconi, pe care o vede deja ocupând funcția de președinte al României. El a precizat că, în ultima perioadă, s-au înscris tot mai mulți membri în partid.

De altfel, Daniel Popescu a precizat că are încredere în echipa nou formată și că vede o schimbare față de alegerile locale și europarlamentare.

Președintele Filialei Județene a USR Suceava, primarul Vasile Cărare, a spus că la alegerile din vară USR a avut de pierdut în alianța cu PMP și are încredere că atât la prezidențiale, cât și la parlamentare organizația suceveană va scoate un scor mult mai bun.

Desemnarea celor doi candidați la Senat și Camera Deputaților a fost votată în BPJ, urmând a fi aprobată și la nivel național de forurile statutare.

„Oficial! Colegii mei din USR Suceava m-au desemnat candidat de pe locul 1 la Camera Deputaților din partea USR!
Astăzi, în conferință de presă, la sediul USR din Suceava, a fost anunțat rezultatul alegerilor interne din cadrul Conferinței Județene a USR Suceava din data de 3 septembrie.
Cu 89 de voturi ale delegaților USR din tot județul, din 96 posibile, am fost ales să reprezint USR Suceava din poziția 1 la Camera Deputaților pentru alegerile din 1 Decembrie 2024.
Aș vrea să le mulțumesc frumos tuturor colegilor mei pentru votul de susținere, președintelui filialei USR Suceava, primarului orașului Milișăuți Vasile Cărare pentru încredere și pentru mobilizare!
Locul 1 la Senat a fost ocupat, pe merit, în urma competiției interne, de fostul meu coleg deputat de Diaspora din legislatura 2016-2020, Daniel Popescu din Câmpulung-Moldovenesc, un om integru cu o carieră profesională impecabilă.
Echipa de candidați de la Camera Deputaților și Senat cuprinde oameni excepționali, cu meserii frumoase și cariere solide.
Voi oferi câteva nume: Mihai Doru Anghelea antreprenor, un om harnic și implicat în comunitate, Cristina Sbârnea medic stomatolog, Bogdan Șveduneac antreprenor, Anamaria Cozma specialist finanțe-bănci, Adriana Crăiuț – Consilier local Gura Humorului un om implicat trup și suflet în sprijinirea semenilor în nevoie, Oltița Istrate, antreprenor și o femeie implicată în multe acte caritabile, Mary Gheorghiță economist, aceștia sunt o parte din oamenii excepționali din USR Suceava de care sunt foarte mândru!”, a spus Emanuel Ungureanu.