USV a organizat Forumul de bune practici în turism. Bucovina 2023

Joi, 14 decembrie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit evenimentul intitulat Forum de bune practici în turism. Bucovina 2023, organizat de CERC Turism – Centrul de Resurse și Cercetare în Turism al USV, în colaborare cu ADER Suceava și  organizația nonguvernamentală IaBucovina. 

Tema acestei ediții a forumului a fost Pact pentru Patrimoniu, iar agenda manifestării a cuprins trei părți. Prima parte, intitulată Pactul Verde European, a fost moderată de Magda Grădinariu (iaBucovina.com) și de lector dr. Mihaela State (USV) și a cuprins o prezentare a programului de formare „Turismul și Pactul Verde European”. Partea a doua, intitulată Pact pentru Patrimoniu. Bucovina: regenerare rurală prin implicarea comunității, a fost moderată de conf. univ. dr. Carmen Chașovschi (USV) și a oferit participanților prilejul de a dialoga cu  invitați ai evenimentului, dintre care îi amintim pe:  prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, prorector USV, care a transmis cuvântul de bun-venit, Claudiu Brădățan (CNIPT / Consiliul Județean Suceava), cu intervenția Turismul în Bucovina. Retrospectiva anului 2023, Simion Giurcă (director, Asociația pentru Promovarea Timișoarei), care a vorbit despre Organizațiile de Managementul Destinațiilor. România 2023, conf. univ. dr. Carmen Chașovschi (USV), cu prelegerea PATRIMONIUL: Bune Practici în Turismul din Bucovina: Regenerare rurală prin implicarea comunității”, Doina Iacoban, fost subsecretar de stat, cu informații despre Finanțarea afacerilor din turism. Perspective 2024, lector dr. Dinu Oprea (USV) și conf. univ. dr. Carmen Chasovschi (USV), cu o Prezentare a metodologiilor de realizare de poteci tematice și de inventariere și valorizare a patrimoniului natural și construit, și Luca Ciubotaru, cu o Prezentare a Ghidului PACT: Patrimoniu, Animarea Comunității și Turism. Tot în această parte a evenimentului a fost organizat și panelul de discuții intitulat Patrimoniul ca resursă de dezvoltare a turismului în Bucovina, cu participarea Georgianei Păstrăv (Pensiunea Vatra Boierească, Cacica), Ramonei Florea (Pensiunea La Roată, Gura Humorului), arhitectului șef al Județului Suceava, Tudor Andriu, și a reprezentantului muzeedelasat.ro, Cosmin Murărașu, moderat de prof. univ. dr. Carmen Năstase (USV).

În partea a treia a evenimentului, organizatorii au făcut cunoscute propunerile primite pentru Oamenii Patrimoniului Bucovina 2023, o campanie inițiată în cadrul proiectului PORT Cultural, implementat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu un consorțiu național de parteneri, care și-a propus recunoașterea meritelor unor persoane care au depus importante eforturi pentru salvarea patrimoniului construit al  Bucovinei.

La final, invitații s-au bucurat de un recital de colinde susținut de elevii Școlii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.