Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) transmite comunității academice și celei regionale faptul că exercitarea dreptului de vot în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, programat duminică, 8 decembrie, reprezintă o ocazie importantă și, totodată, o datorie morală de a influența viitorul regiunii și al țării noastre printr-o decizie conștientă și responsabilă.
„Considerăm că acesta este un moment potrivit pentru a ne face auzite opiniile și a ne implica în procesul decizional, pentru a construi împreună o societate echitabilă și prosperă. Participarea la vot reprezintă un drept fundamental al fiecărui cetățean și un pilon esențial al democrației, iar universitatea, ca instituție, este promotoarea valorilor naționale și europene. Vă invităm să reflectăm profund înainte de a lua o decizie.
Încurajăm întreaga comunitate academică și regională să se prezinte duminică la urne și să aleagă cea mai bună cale pentru dezvoltarea României”, au transmis reprezentanții USV.